Cei 265 de papi de până acum nu au fost, cu toţii, nişte fiinţe fără de prihană. Iar la Vatican n-a domnit mereu o atmosferă de smerenie şi înălţare spirituală, aşa cum s-ar putea crede. Crime, incesturi, intrigi, înşelătorii, iată doar câteva din petele bine ascunse din istoria papalităţii. Revista “Spiegel” a făcut o incursiune printre evenimentele scandaloase din trecutul îndepărtat al cetăţii sfinte, ţinute până astăzi bine ascunse.
* Crime, incesturi şi pornocraţie în Cetatea Sfântă
Ioan al VIII-lea (872- 882) a fost întâiul papă ucis în “exerciţiul funcţiunii”. Documentele păstrate în arhive arată că el a fost otrăvit şi snopit în bătaie, până când şi-a dat duhul. Drama avea să fie debutul unei serii de opt asemenea crime, comise asupra unor suverani pontifi aflaţi pe scaunul Sfântului Petru. Şocantă este şi povestea papei Ioan al XII-lea (955-964), rămas în memoria publică pentru spargere de familii, incest, pasiunea pentru jocuri, blasfemie şi crimă. În anul 963, a şi fost dat jos din funcţie, pentru comportament nedemn. Un an mai târziu, se pare că a fost omorât de un soţ încornorat. Amator de aventuri galante cu femei măritate ar fi fost însă şi papa Leon al III-lea (795-816). Din cauza acestei “slăbiciuni” ar fi fost urmărit de simpatizanţii predecesorului său, Adrian I, şi trântit de pe cal, în timpul unei procesiuni din 799. Inamicii au încercat să-i taie limba şi să-i scoată ochii, dar victima a reuşit să se adăpostească la regele franc Carol cel Mare, pe care papa avea să-l şi încoroneze împărat roman, de Crăciunul anului 800. Nu era totuşi ceva neobişnuit ca suveranii pontifi să aibă amante. Ba dimpotrivă, dacă ne gândim la Rodrigo de Borja (sau Borgia, în italiană), viitorul papă Alexandru al VI-lea, care a avut 9 copii rezultaţi din diverse legături amoroase. E drept, cinci urmaşi – printre care teribilii Cesare şi Lucrezia Borgia- i-a dăruit chiar Vanozza Catanei, o nobilă romană, cu care a trăit în concubinaj. Acest cap al Bisericii, ales de un conclav corupt, a rămas până azi sinonim cu lipsa de scrupule, favoritismul şi imoralitatea. Pentru el, mai importante decât interesele instituţiei pe care o păstorea a fost să-şi consolideze puterea şi să-şi căsătorească avantajos copiii. Nici amestecul metreselor în treburile Bisericii nu a fost o raritate. Îndeosebi Teodora, soţia consulului Theophilact, a marcat istoria papalităţii, reuşind să-şi promoveze iubitul, pe arhiepiscopul de Ravena, pe scaunul pontifical şi instaurând aşa-numita “pornocraţie”. Fiica ei, Marozia, a devenit amanta papei Sergiu al III-lea la doar 15 ani, măritându-se apoi de trei ori, pentru a-şi consolida influenţa. Culmea e că în fruntea Bisericii aveau să ajungă ulterior şi fiul Maroziei, Ioan al XI-lea, şi nepotul ei, Ioan al XII-lea. De asemenea, papii Benedict al VIII-lea, Ioan al XIX-lea şi Benedict al IX-lea au fost, la rându-le, descendenţii Maroziei.
* Cadavrul judecat şi condamnat!
În materie de înşelătorie – chiar şi cu scop nobil- papa Ştefan al II-lea ((752-757) s-a dovedit maestru. La o întâlnire cu regele franc Pepin (poreclit "cel Scurt", datorită staturii sale scunde), suveranul pontif a prezentat un document falsificat, care garanta securitatea Romei ca proprietate a Sfântului Scaun. Papa i-a arătat lui Pepin, tatăl lui Carol cel Mare, un act despre care a pretins că era donaţia împăratului Constantin. De fapt, documentul fusese măsluit chiar de Ştefan al II-lea şi antedatat. Regele Pepin, analfabet, a fost foarte impresionat de hârtia cu pricina şi i-a oferit suveranului protecţia dorită. Pepin cel Scurt dăruieşte papei teritoriile din jurul Romei cucerite de la longobarzi (exarhatul de Ravena şi ducatul de Roma). Darul acesta, cunoscut în istorie ca Donaţia pepiniană (756), pecetluieşte alianţa dintre capul Bisericii şi Pepin, care reformează biserica francă subordonând-o papei. Mai şocant decât cazul lui Ştefan al II-lea a fost cel al papei Formosus (891-896). Acuzându-l post-mortem de uzurpare, urmaşul său, papa Ştefan al VI-lea (896-897), a ordonat dezgroparea cadavrului acestuia, dezbrăcarea de veşmintele pontificale şi tăierea degetelor cu care binecuvânta poporul; apoi, corpul i-a fost aruncat în Tibru, iar Formosus a fost declarat sperjur şi ilegitim. Ulterior, Ştefan al VI-lea însuşi a fost băgat la închisoare, unde oamenii l-au otrăvit şi sugrumat. Papa Romanus, succesorul lui Ştefan al VI-lea, şi apoi papa Ioan al IX-lea au reabilitat memoria lui Formosus.
* Ales suveran pontif la 12 ani, destituit de două ori
Întâiul papă a fost Apostolul Petru, al cărui pontificat ar fi durat 34 sau 37 de ani. Petru a avut parte de o moarte de martir, iar pe locul unde ar fi fost îngropate rămăşiţele sale s-a ridicat ulterior Domul Sfântu Petru. Următorul în ordinea longevităţii în funcţie a fost papa Pius al IX-lea (1846-1878): 31 de ani şi 7 luni. “Podiumul” a fost completat de Ioan-Paul al II-lea (1978-2005): 26 de ani şi 176 de zile. La polul opus, cele mai puţin au zăbovit în fruntea Bisericii Urban al VII-lea, 15 septembrie – 27 septembrie 1590 (13 zile), suveranul ponif îmbolnăvindu-se de malarie, Bonifaciu al VI-lea, 15 zile, în aprilie 1896, şi Celestin al IV-lea, 25 octombrie – 10 noiembrie 1241 (17 zile). Se pare că din lista papilor a fost însă şters un oarecare Ştefan, care a murit la numai 4 zile de la alegere, în anul 752, făcând apoplexie înainte chiar de a se fi bucurat de ceremonia înscăunării.
Nici predecesorul lui Ioan Paul al II-lea, papa Ioan Paul I, nu a stat decât 33 de zile în funcţie, decedând în urma unui infarct. Numeroase teorii conspiraţioniste au circulat şi încă mai circulă pe marginea acestei morţi subite. Tot în categoria recorduri, poate fi înscrisă şi numirea lui Benedict al IX-lea ca papă, în 103, la vârsta de doar 12 ani! El a fost nepotul papei Benedict al VIII-lea (1012-1024) şi al papei Ioan al XIX-lea (1024-1032), şi membru al unei puternice familii. La moartea papei Ioan al XIX-lea în 1032, tatăl lui Benedict, Alberic, a provocat alegerea sa prin mită, manipulare şi ameninţări. Benedict al IX-lea a fost destituit de două ori, după numeroase intrigi scandaloase, dar a revenit abil. Unul dintre succesori, Clement al II-lea, a murit otrăvit probabil de oameni ai lui Benedict al IX-lea, care se instalează ca Papă, dar regele Germaniei, Henric al III-lea, încoronat Sfânt Împărat Roman, îl demite, consacrându-l papă pe Damasus al II-lea. Şi Ioan al XII-lea (955-964) a ajuns de foarte tânăr în fruntea Bisericii: avea doar 16-17 ani.
* Papi răpiţi, exilaţi, trimişi la muncă silnică
În schimb, Ponţian (230- 235) a fost întâiul suveran pontif care a demisionat. În timpul persecuţiei creştinilor sub împăratul Maximinus Trax, Sf. Ponţian a fost exilat în Sardinia şi condamnat să lucreze în minele de sare. De aceea el s-a retras din poziţia de papă la 28 septembrie 235. Sf. Ponţian a murit ca martir în 236 sau 237, din cauza suferinţelor îndurate în mină. Un alt Papă care a demisionat a fost Sf. Celestin al V-lea, ales la 5 iulie 1294. Având 84 de ani, el n-a putut face faţă presiunilor nobililor vremii, aşa că la 13 decembrie 1294 a demisionat şi s-a întors la mănăstire. Succesorul său, papa Bonifaciu al VIII-lea, l-a trimis la închisoare pentru a-l împiedica să revină pe tron. Pe de altă parte, Sf. Silveriu, care a fost consacrat la 1 iunie 536, a fost primul papă demisionat cu forţa. În martie 537, împărăteasa bizantină Teodora l-a capturat şi l-a scos din Roma pentru că nu a aprobat numirile de episcopi eretici făcute de ea. Papa a fost exilat în insula Palmaria, unde a rămas prizonier până la moartea sa, la 11 noiembrie 537. La fel a păţit şi Martin I, în 649.
* Alte ciudăţenii din istoria papalităţii
Complicata istorie a papalităţii a cunoscut şi un caz de „moştenire” a titlului. Inocenţiu I (402-417) i-a urmat direct tatălui său, Anastasie I (399-401). La vremea aceea, nu exista regulea celibatului, pentru suveranii pontifi. S-a mai întâmplat, de asemenea, ca trei papi să coexiste simultan! Astfel, la sfârşitul secolului al 14-lea şi începutul celui al 15-lea, abia sosit la Roma, Grigore XI moare, iar cardinalii francezi vor să aleagă un papă francez, dar cei italieni, sprijiniţi de popor, vor un papă de naţionalitatea lor. Aşa se ajunge la doi papi, unul la Roma, altul la Avignon, situaţie care a durat 39 de ani, cunoscută sub numele de Schisma occidentală (1378-1417). De Papa de la Roma ascultau toate ţările catolice, cu excepţia Franţei, Portugaliei, Spaniei şi Scoţiei, care ascultau de antipapa de la Avignon. Pentru a pune capăt dezbinării, e convocat Sinodul de la Pisa, care a caterisit atât pe papa de la Roma, cât şi pe cel de la Avignon, alegând un al treilea papă, pe Alexandru V (1409), urmat de Ioan XXIII, având reşedinţa la Pisa. Aceşti trei papi (Biserica tricefală) se afurisesc unul pe altul şi produc confuzie, fiecare numindu-şi propriii episcopi. La intervenţia împăratului Sigismund al IV-lea al Germaniei, toţi cei trei - Grigore XII la Roma, Benedict XIII de la Avignon şi Ioan XXIII de la Pisa- au renunţat la funcţie, acceptând alegerea ca papă a lui Martin V (1417-1431). Între ciudăţeniile care au marcat trecutul Vaticanului s-a numărat şi moartea papei Leon I (440-461)…în toaletă, pe timpul unei pauze de conciliu, dar şi legenda papesei Ioana (Ion VIII Anglicus), care ar fi ajuns pe scaunul pontifical în 855, deghizându-se în bărbat. Mistificarea a ieşit la iveală când pe “papesă”, rămasă însărcinată cu unul dintre valeţi, au apucat-o chinurile facerii în timpul unei procesiuni, fiind lapidată de mulţimea înfuriată. Povestea este dezminţită de istoricii oficiali ai Vaticanului, dar în sprijinul ei rămâne Sedia Stercoraria, un ciudat scaun de marmură găurit, care a fost descoperit în Lateran, Basilica “Sfântul Ioan”. Fiecare papă era obligat, înainte de învestitură, să se aşeze pe acest scaun pentru o…palpare care să îi determine sexul. Odată terminată inspecţia, cel care o efectua exclama: Duos habet et bene pendentes („Are două şi atârnă cum trebuie“).
* Pietro Boccadiporco a fost unul dintre primii papi care şi-au schimbat numele civil în timpul pontificatului (deoarece Boccadiporco însemna, în traducere, gură de porc). El a rămas în istoria papalităţii sub numele de Sergiu al IV-lea. La rândul său, papa Virgiliu (537-555) şi-ar fi cumpărat scaunul pontifical cu suma de 700 de lire de aur, primită de la împărăteasa Teodora a Bizanţului. Cel care l-a impus la Roma a fost generalul Belizarie, căruia Virgiliu nu i-a mai plătit niciodată suma promisă.
sursa: www.independent-al.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu