Fotografia pe care o vedeţi a fost făcută în ziua de 11 martie 1993 în timpul foametei din Sudan şi a câştigat Premiul Pulitzer în anul 1994.
În ea poate fi văzut un copil care se târăşte spre o tabără cu alimente a Naţiunilor Unite, aflată la un kilometru depărtare. În spatele său la o distanţă cuviincioasă un vultur aşteaptă.
Kevin Carter, autorul fotografiei, a mărturisit ulterior ca a aşteptat aproape 20 de minute cu aparatul la ochi, sperând ca vulturul să-şi ridice aripile, astfel încât să obţină un efect mai dramatic. Într-un târziu, a apăsat pe declanşator, a alungat pasărea şi s-a asezat sub un copac, fumând, plângând şi vorbind cu Dumnezeu.
Nici el şi nici altcineva nu ştie ce s-a întâmplat cu copilul! E sigur însă ca fotograful nu l-a ajutat. La scurtă vreme după ce a luat cu această fotografie faimosul premiu Pulitzer, Kevin Carter s-a sinucis.
Din cauza depresiei, spun ziarele. În jurnalul său, printre multe alte însemnări, s-a găsit şi următoarea scrisoare – cine ştie? – poate chiar rodul acelei vorbiri cu Dumnezeu din ziua de 11 martie 1993:
„Dragă Dumnezeule, îţi promit că nu voi risipi mâncarea, oricât de rău i-ar fi gustul şi oricât de sătul aş fi. Te rog, Doamne, să protejezi acest copil, să-l îndrumi şi să-l scoţi din nefericire. Te rog să ne faci mai sensibili faţă de lumea din jurul nostru şi să ne ajuţi să nu mai fim orbiţi de egoismul şi de interesele noastre.
Sper ca această fotografie să servească întotdeauna ca un memento care să ne spună cât suntem de norocoşi şi că nu trebuie să considerăm niciodată că totul ni se cuvine de drept. Vă rog să trimiteţi fotografia prietenilor voştri.
Să ne rugăm pentru îndepărtarea suferinţei care se găseşte oriunde, în orice loc de pe glob şi să le trimitem şi altora asemenea memento-uri pline de prietenie. Gândiţi-vă şi priviţi fotografia, ori de câte ori vă plângeţi în legătură cu mâncarea pe care o aveţi, sau când vedeţi câtă mâncare se iroseşte zilnic. Aceasta este lumea reală în care trăim. M-am gândit să o împart cu voi”.
,,Indiferenţa este esenţa inumanului.''- George Bernard Shaw
,,Cand vad mizeria, mi-e
rusine pana si de faptul ca exista muzica, devenita în asemenea cadru
inexpresiva si rece. ''-Emil Cioran

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu